Noi audieri în cazul Caracal. Avocații vor să știe dacă se poate reconstitui antropologic un corp

Publicat: 14 oct. 2019, 15:31 Autor: Simona Ciao.ro
Noi audieri în cazul Caracal. Avocații vor să știe dacă se poate reconstitui antropologic un corp

Audieri au loc azi, la sediul IGPR, în cazul Caracal, fiind chemat un medic care a efectuat expertiza antropologică.

Noi audieri în cazul Caracal. Avocații familiilor Măceșanu și Melencu au vrut să știe dacă din resturile găsite în curtea lui Gheorghe Dincă se poate reconstitui, antropologic, un schelet uman.

Avocatul Tonel Pop, care reprezintă familiei Luizei Melencu, a declarat că luni a fost audiat unul dintre specialiștii care au făcut expertiza antropologică.

Noi audieri în cazul Caracal

„Nu am înțeles de ce au chemat numai unul din medici. De asemenea, a fost chemat și expertul care a făcut expertizele ADN pentru ambele situații (pentru Luiza și pentru Alexandra – n.r.). Un lucru foarte important, au făcut audierile concomitent, în același moment, pentru a nu putea să asist la ambele. (…) Un joc de-a v-ați ascunselea, vă spuneam, de-a alba-neagră, astfel încât să nu putem participa, să nu putem pune întrebări.

La una din audieri, privind expertiză ADN, am pus întrebări, mi-au respins toate întrebările, au fost niște întrebări, niște tamatici pe care le-a făcut colegul meu, a pus întrebările, dar într-un mod mai mult ironic, față de expert, procurorul a întrebat (…)

Și doamna nu a marjat la aceste chestiuni, nu a spus nici că sunt ilare, a răspuns așa cum a știut, nu a marjat pe ironiile și pe ceea ce sugestiona procurorul pentru a aduce în derizoriu persoană avocatului, respectiv domnul Moldovean, sau întrebările puse de domnia să, erau undeva scrise”, a spus Tonel Pop.

Tonel Pop spune că, în timpul audierilor, procurorul a întrebat expertul dacă pot fi plantate probe sau dacă poate fi alterat ADN-ul.

„Culmea că doamna a răspuns . A dat denumiri, a dat cazuri în care organele de anchetă au plantat probe și au alterat ADN-ul. Deci doamna spunea chiar că are o literatură de specialitate și a dat chiar și exemple din cazuistică și întâmplătoare și intenționate. Procurorul văzând chestia asta, nu i-a mai ars să pună întrebări mai departe că nu știa ce mai răspunde doamna expert. (…)

O chestiune foarte importantă, pe acest lucru, este că s-au luat, de exemplu cazul Alexandrei, acolo s-ar fi găsit ADN, au luat toți dinți, deci au luat toate fragmentele osoase, i-au pus într-un recipient și analiza a fost făcută la comun. A ieșit un ADN, asta înseamnă că, posibil, unul din acele fragmente sau unul din acei doi dinți putea să aibă ADN. Și toți au speculat că au pus 6 dinți, 6 dinți au ADN, a fost găsit ADN în 6 dinți. Nu, toți au fost puși la un loc și este posibil că unul din ei să fi avut o urmă de ADN”, a mai spus Tonel Pop.

Avocatul familiei Luizei Melencu spune că trebuia fiecare dinte analizat separat, el acuzând că „au pus totul la grămadă, din acest cocktail de dinți, din acest cocktail de oase s-a remarcat un ADN. Deci nu faptul că toți dinții conțineau ADN-ul Alexandrei”.

Publicat: 14 oct. 2019, 15:31 Autor: Simona Ciao.ro
Pe aceeași temă
×